Nebuni, cinici sau penali? Ori toate laolalta?
“E boala vremii noastre când nebunii îi conduc pe orbi! Nimic nu va veni din nimic.” (William Shakespeare)
Drama seniorilor care traiesc in caminele de batrani din Romania tine pagina intaia a stirilor de aproape doua saptamani. Apar noi si noi amanunte care duc cu gandul la lagarele de concentrare, si – mai recent - la orfelinatele “mostenite” din “epoca de aur”, prin care lumea, socata de imaginile televizate imediat dupa revolutia din 1989, lua contact cu o Romanie pe care nici noi, locuitorii sai, nu o cunosteam. Multora ne-a fost rusine atunci. Nu tuturor. Am acuzat doar regimul dictatorial communist de acele orori.
S-a spus atunci si mai tarziu ca au fost luate masuri imediate prin care s-ar fi sters aceasta pata rusinoasa de pe obrazul unei tari care aspira la reintrarea in randul lumii civilizate.
Ei bine, se dovedeste ca NU! Scandalul izbucnit in plina vara, in vacanta, cand fiestece roman se gandeste ori la preturile care au luat-o razna ori la vacante exotice (daca-i dau mana si buzunarul) a redeschis o rana veche, care s-a infectat in cele peste trei decenii de la caderea “odiosului”. O rana acum purulenta, al carei miros pestilential pluteste deasupra noastra, a tuturor, fie ca ne pasa ori nu de soarta acelor victime ale unor scelerati. Mirosul n-a ajuns pana acum insa la nivelul celor mai inalte functii in stat – la prim-ministru, la ministri, prefecti, sefi de consilli judetene, directori ai unei puzderii de agentii, etc. Ca sa nu mai vorbim de Dealul Controcenilor unde nu adie nici macar o boare de miros neplacut. Locatarul este, de obicei, fie in vacanta – as numi-o “recreatie mare pe termen lung” – fie la vreun summit ori vizita prezidentiala. Nepasarea pare sa fi devenit acolo o lege a fizicii.
S-a scris si se scrie mult despre acest caz cutremurator care repune pe tapet – odata in plus – neputinta statului roman si al zecilor de institutii care impuiaza de la un guvern la altul. Esecul statului roman de a avea grija de cei pe umerii carora sta, de cei din buzunarul carora smulge si ultima letcaie ca sa-si imbuibe imbecilii, nesimtitii, cinicii si/sau nebunii care conduc toate institutiile sale. Este revoltator ca in secolul XXI sa mai asistam intr-o tara care se pretinde europeana si – culmea! – civilizata, la orori care amintesc de lagarele naziste.
Acuzatii din boxa Tribunalului de la Nurnberg (cati mai traiau sau nu fugisera prin tarile Americii de Sud) au fost gasiti vinovati de orori pe care lumea civilizata parea ca nu mai vazuse pana atunci. Dar istoria a dovedit ca, fara acceptul, sustinerea populatiei germane nu ar fi fost posibil sa se petreaca acele fapte abominabile, experimente demente si crime in masa.
Observatia – sustinuta de istorici si sociologi de prestigiu din intreaga lume – se aplica perfect si in cazul scandalului “azilelor groazei” din Judetul Ilfov si din intreaga tara. Angajatii care erau platiti de stat si care, prin obligatii contractuale, trebuiau sa aiba grija de batrani s-au dovedit a fi nu doar oameni fara suflet, ci tortionari si criminali, jefuitori de cadavre si talhari. Cum stim ca “pestele de cap se impute”, intrebarea este: cine si cum i-a angajat pe acesti indivizi? Criteriile de selectie se dovedesc a fi fost lipsa unei minime empatii, cinismul, violenta verbala si fizica, “creativitatea” in materie de tortura si rau-tratament, dorinta de a demonstra “loialitatea” fata de cei care dadeau astfel liber la chinuri de neimaginat impotriva unor oameni fara aparare. Evident ca directorul, conducerea acestor asezaminte stiau ce se intampla, dar ce conteaza viata unui om cand poti sa-i furi si ultimul banut fara ca vreun control sau institutie sa te traga la raspundere? Talharia mergea ca unsa, banii intrau in fiecare buzunar – dupa “nevoi” – si toata lumea era multumita. Raspunsul uneia dintre angajate care, otarata si cu obida, acuza presa ca e vinovata de inchiderea caminelor “unde batranii erau ingrijiti bine” pare relevant. Atat de bine tratati, incat in cateva luni au murit cateva zeci de locatari ai caminelor, dupa ce le fusesera furate si casele, si bruma de bani pe care-i mai aveau pe un card. Dezvaluind hidosenia si ticalosia acestor indivizi, presa a comis pacatul capital: a oprit (cel putin pentru o vreme) robinetul cu miere…
Mergand pe ‘firul apei”, la nivelul urmator de responsabilitate dam de o puzderie de agentii ale caror sigle nu au un corespondent in realitate: omul de rand habar nu are cu ce se ocupa aceste institutii care sunt impanate de angajati cu “spate politic” sau pe baza de PCR = pile, cunostinte si relatii. Numitele agentii ar fi trebuit sa faca, la intervale regulate, controale profesionale si sa urmareasca daca masurile recomandate erau puse in practica. Ele NU si-au facut treaba. Mai mult, devine clar ca s-a mers pe principiul “o mana spala pe alta si amandoua, obrazul”. Adica, anuntam in prealabil ca venim in control. Ca sa nu facem “deranj” cum se spune in mediile mafiote.
Ajungem apoi la primar, prefect si sefi de consilii judetene. Politica inalta, mon cher! Pai primarul din Voluntari, dimpreuna cu soata (ministru), stiau din bob in bob afacerea, de vreme ce seful retelei de azile din zona era omul lor de casa de noua ani!
Mai sus un nivel sunt ministrii de resort – ai Muncii, ai Familiei, ai Sanatatii. Care, evident, au alte treburi, mai importante si mai profitabile decat sa vada ce se intampla in TOATA ograda lor. Au consilieri, si ei platiti bine din buzunarul contribuabilului roman, care “sorteaza” problemele si baga sub pres gunoiul, adica nu-l deranjeaza pe ministru cu “bagatele” – cum ar fi o problema la un azil de batrani! Si chiar daca i s-a spus, ministrul a uitat, ca doar are atatea pe cap!
De aici ajungem la insusi prim-ministrul. Care, ca si ministrii sai, a stiut dar – ce sa vezi? - a pasat problema Corpului de Control. Care Corp a mers direct la DIICOT (alta sigla, de care insa romanii stiu ca se ocupa cu infractiuni de coruptie, intre altele).
La final, reiese ca toti mai-marii Romaniei s-au incurcat in declaratii (adica in propriile minciuni). La Cotroceni s-a intamplat totusi o minune: locatarul s-a trezit mai devreme de data asta si s-a aplecat asupra problemei dand declaratii de presa, dar la…Vilnius. Ca sa vada mai marii acestei lumi cat este de aproape de problemele cetatenilor, nu-i asa? Chestiune de proprie imagine si…de politica. Inalta.
Daca stim deja ca avem o clasa politica corupta, mustind de nepricepere, ignoranta si neprofesionalism – daca nu si de analfabetism functional - dar dand pe dinafara de cinism, lacomie, prost gust, lipsa de minima educatie, nu mai pare surprinzator ca suntem in definitiv un popor de cinici, care prefera violenta verbala si/sau fizica in locul unei atitudini civilizate. S-a spus adesea ca avem conducatorii pe care-i meritam, ca ei (pro)vin din sanul acestei natii, ca au apucaturile, limbajul si atitudinea acestui popor. Ne-am schimbat genetic intr-atat incat sa ne ucidem si batranii, si copiii? Incat sa ne facem ca nu vedem orori care se petrec pe strada noastra, langa casa noastra? De ce trebuie sa ne ajunga mereu cutitul la os ca sa luam atitudine, sa dovedim simt civic si sa ne comportam ca oamenii?
Raman la parerea ferma ca acest tablou sinistru parca pictat de Breugel este – parafrazand - “efectul razelor gamma asupra anemonelor”: lipsa celor sapte ani de acasa, disparitia unei educatii scolare aplicate si serioase, disolutia familiei, prapastia care se adanceste intre generatii, lipsa de comunicare intre parinti si copii. Fiindca “nimic nu va veni din nimic”, cum bine spune Marele Will. Cu alte cuvinte, avem nevoie de o resetare ca natie, de un proiect de tara pe care-l asteptam de peste 30 de ani. Un proiect promis de atatea ori dar niciodata schitat macar. Trebuie sa ne ajunga din nou cutitul la os?
PS. Apare stirea ca Gabriela Firea, Ministrul Familiei, si-ar fi dat demisia din functiile politice din PSD. Cu doua conditii insa: sa fie inclusa pe listele PSD pentru alegerile europarlamentare si consortul ei – primarul Pandele – sa nu fie:obstructionat” in alegerile local de anul viitor! Quod erat demonstrandum! Nu conteaza ce stii sa faci, conteaza pe cine ai la mana si poti santaja, cine te sustine.
Bine ai (re)venit în scris si scrieri! Ai deja un cititor, cu siguranță te vor descoperi și alții. Unul dintre cei mai buni jurnaliști români de după Revoluție, acum si pe Substack. Felicitări și inspirație!